miercuri, 27 mai 2009

Un om ca o stanca

In vremuri de furtuna avem nevoie de stanci pt ca valurile grele sa nu ne inece spiritul si speranta.




FLOAREA DE STÂNCÃ

de Pavel Coruţ

Îmbãtrânise bietul Neam,
Cãzuse-n jalea-adâncã,
Dar i-a-nverzit un tânãr ram,
Plângând cu flori de stânca.
Ca o vedenie de vis
Împrãştie lumina
Peste-a tenebrelor abis
De care lumea-i plinã.
Se-nalţã robii din pãmânt,
Sã-l mângâie o razã,
Sã-l prindã dulcele cuvânt,
Gândirea sa viteazã.
Întineresc bãtrâni cãrunţi,
Se întãresc feciorii,
Albastre focuri ard pe munţi
Şi se aratã Zorii.
Întinse neamuri stau la sfat
Sa inteleaga vrerea
Stãpânului ce-a aratãt
Dreptatea si puterea.
Prea înţeleptul învãţat
Descoperi-va, oare,
Din care Neam s-a întrupat
Lumina cea din floare?
Din cartea cãrţilor din veac,
Va înţelege, oare,
Cã neamul vechi, de geto-dac,
E-nmugurit şi-n floare?

Un comentariu:

mihaella1 spunea...

Superba postarea ta Loredana :). Corina este un om deosebit!!