Motto:Nu ştiu de-am fost pământ sau doar vis efemer dar n-am ştiut şi n-am putut să fiu altfel.
Primul deschis al pleoapei loveşte crud puzzle-ul aruncat în labirintul sorţii, blestem sau datorie nouă.
Căutând locul pieselor, pe tocuri sau desculţi, ne lăsăm întipărită urma pe bucaţi de poveste fără nume unde, vineţii sau translucide, indiciile vieţii ne străpung cordul prin dureri neânţelese şi plăceri virgine.
Timpului îi cresc aripi... prea multe,prea iuţi, puzzle-le nasc un întreg, respirând greoi a durere de facere, moaşe mâinile noastre cărunte.
fiind doar pământ ne cresc margini, din care curg în noi tăceri absolute când ultima piesă îşi află locul, oprindu-ne fără de zbatere truda.
Nu pentru a vedea întregul, ci pentru a pleca spre veşnicie.
